Mai jos o explicatie detaliata despre RPG , pas cu pas.
1. Ce este RPG-ul?
RPG este o scriere prescurtata, care vine de la Role Playing Game.
Cand spui ca faci RPG, sau RPG-uiesti cum spun unii, inseamna ca faci postari pe o anumita tema, in care scrii o parte dintr-o poveste in care personajul tau este cel principal.
De retinut ar fi faptul ca ori de cate ori faci o postare RPG, trebuie sa o termini in asa fel incat altcineva sa poata posta in continuarea a ceea ce ai scris tu.
2. Ce inseamna ooc si ic/bic?
OOC si IC sau BIC reprezinta scrieri prescurtate.
OOC vine de la Out Of Character (=in afara personajului). Aceasta prescurtare o puteti pune inaintea unui comentariu, repros, explicatie, parere etc., adica atunci cand aveti voi ceva de spus, nu personajul vostru.
IC sau BIC vin de la In Character sau Back In Character, insemnand amandoua cam acelasi lucru (inapoi in personaj). De ce le-am mentionat pe amandoua? Pentru ca unele persoane prefera sa scrie BIC, iar altele IC. Aceste prescurtari le puteti pune inaintea unui text rpg.
De retinut...nu trebuie sa puneti IC/BIC inaintea ficarei postari pe care o faceti. Folositi aceasta prescurtare doar in cazul in care incepeti postarea cu un text OOC si completati cu unul IC/BIC.
3. De ce ar trebui sa tin cont cand postez intr-un forum RPG?
In primul rand, daca postezi intr-un forum RPG, nu ai voie sa faci numai postari ooc. Daca incalci aceasta regula se considera SPAM si este stearsa imediat cum un admin sau un moderator o descopera.
In al doilea rand, incercati sa scrieti mai mult de 4 randuri (in IC), pentru ca cei ce mai posteaza in acelasi topic cu tine sa inteleaga ce ai vrut sa spui si sa poata sa isi imagineaza actiunile personajului. De asemenea, puneti semne de punctuatie unde trebuie, scrieti pe romaneste si fara limbaj de messenger! (astfel de postari vor fi editate sau sterse).
4. Care sunt regulile de scriere?
Atunci cand vorbeste personajul vostru, folositi "ghilimele" sau scrieti ingrosat, iar atunci cand gandeste personajul, folositi 'apostrofi' sau scrieti inclinat. V-as ruga sa nu scrieti colorat si sa nu scrieti pe un alt rand la fiecare replica sau idee pe care o aveti. Daca nu scrieti cel putin 4-5 randuri intr-un paragraf, nu dati enter pentru a parea postarea mai lunga, ok?
Aveti grija ca toate postarile RPG pe care le faceti sa fie la trecut. Este mult prea ciudat ca acestea sa fie la prezent, pentru ca nimic nu se intampla in momentul vorbitii. De asemenea, sa nu vad postari la viitor. Poate spuneti ca "totul se intampla in viitor, deci ar trebui sa postam la viitor". Ei bine, nu e asa. RPG-ul are aceleasi reguli oricare ar fi subiectul sau timpul in care se desfasoara actiunile pe un forum!
5. Am intalnit explicatii multiple pentru Power-Play. Ce inseamna defapt?
Power-Play, care se prescurteaza PP, inseamna ca cineva, atunci cand posteaza RPG, povesteste si actiunile altui personaj. Acest lucru este STRICT INTERZIS. Sa nu vad astfel de lucruri in postari!